Practică recunoștința

Recunoștința - Puterea de a Transforma Viața

La ceas de seară și după o discuție mai lungă cu cineva, mă simt inspirată să las aici câteva rânduri despre recunoștință. Întâlnesc destul de des persoane care îmi spun că, la câte probleme, griji și necazuri au, nici nu le mai trece prin cap să fie recunoscătoare. Unii chiar îmi spun: "Pentru ce aș fi recunoscător? Am o viață chinuită, parcă toate relele le atrag doar eu..."

Se prea poate să ți se pară ciudat sau chiar absurd, dar sunt deja studii care atestă faptul că recunoștința este un instrument foarte bun pentru modul în care te simți, pentru sănătatea ta personală, a celor dragi, pentru relațiile pe care le ai cu cei din jurul tău, pentru tot ce trăiești zi de zi și chiar pentru modul în care te vezi pe tine însăți. Dacă ești o persoană religioasă, vei găsi chiar și în Biblie paragrafe în care se vorbește despre recunoștință. Citate destul de nedrepte la prima vedere, dar care îți arată acest fapt, că celui recunoscător i se va da mai mult, iar celui care este nerecunoscător i se va lua chiar și ceea ce are. Știți vorba aia, "nemulțumitului i se ia darul"? Vă dă puțin de gândit, așa-i?

Povestea Mea Personală

Și acum să vă dau un exemplu pe pielea mea, trăit de mine, în perioada în care eram doar bolnavă și-n necazuri permanent. În viața mea, recunoștința nu exista. Da, mulțumeam mecanic, mergeam frecvent la biserică și mă rugam, mă închinam, dar eu real nu știam cum e să fii și să trăiești în recunoștință. Așa că nemulțumirea pe care o aveam vis-a-vis de viața mea totală și de mine însămi nu genera decât alte nemulțumiri, alte probleme și alte neajunsuri. Pe scurt, nimic bun. Pentru că, ghici ce, nemulțumitului i se ia și ceea ce are. Mi-a mers din ce în ce mai rău.

Puterea Recunoștinței

A venit momentul în care m-am deschis cunoașterii și am citit mult. Am descoperit ce înseamnă să trăiești în recunoștință și ce înseamnă să practici recunoștința. Am aflat pe pielea mea că, fiind prezentă în viața mea și văzând real acele lucruri bune pe care le am, manifestând recunoștință pas cu pas în fiecare zi, am început să devin din ce în ce mai recunoscătoare pentru absolut orice, dar absolut orice. Am ajuns să practic recunoștința mereu, instinctual. Chiar dacă sunt undeva și nu pot exprima cu voce tare, îmi spun mereu în gând: "Doamne, îți sunt maxim de recunoscătoare și pentru asta, mulțumesc Doamne pentru tot ce-mi dai și-mi vei da." Îmi dau lacrimile de recunoștința ce o simt în mine.

Beneficiile Recunoștinței

Dacă vei exersa recunoștința mereu, vei simți cum vei atrage în viața ta mai multe momente de bucurie, mai multă stare de bine, mai multă liniște și pace interioară, mai mulți oameni liniștiți în calea ta, mai multe momente și motive de satisfacție în viața ta. Recunoștința se bazează pe acea lege universală a atracției care, printre altele, specifică clar că vei atrage ceea ce ești. Fie că tu crezi sau nu, Universul își face treaba, nu te așteaptă pe tine să te dumirești dacă e așa sau nu.

Cum Să Practici Recunoștința

Recunoștința nu este doar acel "mulțumesc" spus în trecere și din politețe. Recunoștința este acea stare interioară cu care simți prin tot trupul și toți porii că o trăiești, că o simți, că ești prezent în acel moment și chiar apreciezi din tot sufletul ceea ce ai, ce vezi, ce simți, ce ești în acel moment. Când te scutură în toată ființa ta și te umpli de recunoștință de-ți dau și lacrimile și te simți plin pe de-a-ntregul, aia e recunoștința. Cu recunoștința este exact ca și cu afirmațiile pozitive: dacă doar le repeți ca o casetă pusă pe repet, ceva ceva ai să vezi, dar peste tare mult timp, până ajunge creierul să fie păcălit că deja are format acel program. Însă, dacă sunt trăite și simțite, emoția cu care sunt însoțite este cea mai mare forță a energiei ce se pune în mișcare aproape instant.

O Provocare

Doar experimentează, fii proiectul tău propriu și personal pentru o lună de zile și vezi ce iese, ce ai de pierdut? Apoi revino să ne împărtășești experiența ta. Ai sau nu rezultate? Ce zici? Te lași provocat?

Anul acesta mă străduiesc să practic consecvența și perseverența în tot ce mi-am propus și deja sunt recunoscătoare că mă țin de plan. Dar, dacă în viața asta nouă a mea am fost cu ceva consecventă și perseverentă, apoi știu tare clar că recunoștința a fost și este acest lucru. Mereu. E parte din mine. Tot Universul contribuie la ceea ce sunt, la ceea ce am devenit, la ceea ce am în jurul meu de când simt și trăiesc în recunoștință. Recunoștință vouă tuturor că citiți aceste rânduri, recunoștință tuturor celor ce au adus contribuție în a deveni un alt EU.

Previous
Previous

A te pune pe primul loc, nu înseamnă a fi egoist

Next
Next

Insomnia